„Toți fură, fură milioane, sunt niște mafioți, dar ăia nu intră, intrăm noi, găinarii, niște hoți de rând.”
***
Votez cu cine dă dileaua
¡Vivos los queremos!
Un joven busca a tientas una piedra, la sujeta firmemente y la arroja en un esfuerzo por contrarrestar las ráfagas de fuego.
“¡Déjennos, somos estudiantes!”
Varios muchachos quedaron atrapados en una emboscada policiaca. Están desarmados. Algunos descendieron del autobús y trataron de huir. Otros se escondieron detrás de los asientos. Ernesto, un joven de 23 años de tez criolla y cejas gruesas, baja, se esconde detrás de una llanta y continúa defendiéndose con piedras.
Uno de sus amigos cae a un lado de él, con una bala en su cabeza. Ernesto se estremece. Siente como sus fuerzas se desvanecen. Huele a sangre y pólvora. Balas zumban en gran cantidad.
Copiii Viitorului
Am bătut strada Viitorului de la un capăt la altul, să vedem cum se joacă copiii din cartier. Singurul părculeț era gol, copiii erau pe stradă. Se jucau o grămadă de chestii: de la fotbal până la concursuri de dans pe manele.
“Cine nu e gata, îl luăm cu lopata!”
*Realizat împreună cu Delia Marinescu.
Noua Generație: „Ne întoarcem acasă!”
Candidata care cântă tot timpul n-a reușit să devină primărița Târgoviștei, dar a fost aleasă ca primul consilier independent al orașului.
Ana-Maria Nicolae, asistenta universitară cu studii muzicale, a mizat la alegerile astea pe puterea lui Dumnezeu. În duminica votului, a băut aghiazmă, a spus o rugăciune și a pornit spre secția de vot.
*Realizat împreună cu Delia Marinescu.
Pui de corb
Ana-Maria Nicolae e asistent universitar. În 2010 a intrat în Partidul România Mare și anul ăsta a fost propunerea lor pentru funcția de primar. Dar în martie și-a dat demisia, pentru că “patinam fără niciun rezultat și mi-am dat seama că e mai bine să merg singură”.
Acum candidează independent la Primăria Târgoviștei și la Consiliul Local. Sediul electoral îl are la centrul cultural la care e manager, iar în campanie a bătut orașul cu studentele ei. Dacă va ieși primar, Ana-Maria Nicolae vrea să boicoteze supermarketurile, prin mutarea lor din centrul orașului, unde ar construi parcuri și piste pentru skateri. Mai vrea să dezvolte turismul ecumenic, pentru că în Târgoviște sunt 54 de biserici.
N-are un model politic, dar are unul universal: Maica Tereza. “Ea a zis că o să ne fie bine tuturor când o să împărțim cu alții ceea ce avem în mână. Cred că asta e calea.“ Când și-a creat strategia, s-a inspirat de la Uniunea Salvați Bucureștiul. Vrea să scape orașul de politiceni.
Dacă nu iese tura asta o să fie consecventă, ca Nicușor Dan, și o să mai candideze și peste patru ani.
*Realizat împreună cu Delia Marinescu.
Homeless în Mexic
Când am plecat ca voluntară într-un orfelinat din Mexic, tot ce ştiam despre ţara asta era povestea cu crimele odioase și traficanţii de droguri. În loc de asta, am găsit oameni care respectă cu sfințenie tradițiile străvechi și femei care luptă pentru dreptul de a alege ce se întâmplă cu corpul lor. Ultima zi am vrut să o petrec mai aproape de poveștile despre violență și droguri – printre homleșii care încearcă să lase strada. Am ajuns în centrul de ajutor pentru persoanele fără adăpost Puente de Vida, un loc în care oamenii străzii vin în căutarea unui acoperiş.
Puente de Vida se află într-un cartier al Districtului Federal în care ți se sugerează „să te ții de buzunar când mergi pe stradă”. Maria Luz, directoarea locului spune că îi ajută pe oameni să își dezvolte „un program, un ritm de viață care să înceapă cu un mic-dejun și să includă și spălatul, din când în când”.
Regulile locului sunt: nu înjura, nu te droga, spală-te. În schimb, oamenilor li se dă spațiul lor pentru care, spre deosebire de cel de pe stradă, nu trebuie să se bată. „Nimeni nu se simte acasă, dar cei mai mulți se simt în siguranță, de aceea revin ani la rând. Și de aceea instituția le deschide porțile și a doua oară”, spune directoarea.
Ultimii mayași
O femeie stă în genunchi și strânge în mână corpul inert al puiului de găină pe care l-a decapitat. Lângă picioarele ei e un cuțit cu sânge, iar de jur împrejur un covor din ierburi, încadrat de lumânări. Sunt în Mexic, la biserica catolicilor tradiționaliști din satul San Juan Chamula. Comunitatea de aici este una dintre puținele care păstrează tradițiile strămoșilor mayași.
Am coborât din autocar direct în centrul localității de chamula, cu gândul de a găsi obiceiurile și superstițiile lăsate de mayași. E dimineață de iarnă mexicană și soarele dogorește de când răsare. Piața centrală este împânzită de vânzători ambulanți și copii care fac hărmălaie în jocul lor cu orice.
Cea mai înaltă clădire din sat e biserica, o clădire verde și înaltă. Intrarea costă cât două pâini, iar de partea cealaltă a ușii sunt 20 și ceva de sfinți în mărime naturală. În mâini au oglinzi ca să îți vezi sufletul când li te închini.
Mamă sau pușcăriașă
Am venit în Mexic ca voluntară într-un orfelinat. Trăiesc aici de aproape un an și încă mă mai mir – în biserici se fac exorcizări, în ringuri sunt lupte libere cu măști. Oamenii ăștia sunt foarte diferiți de europeni și americani. Acum câteva luni am aflat că avortul e ilegal, iar femeile care încearcă să scape de o sarcină nedorită fac 30 de ani de pușcărie.
Guadalupe e una din fetele lăsate să sângereze pe holurile spitalelor publice din Puebla, Mexic. Are 20 de ani, un metru patruzeci și tocmai s-a lăsat măcelărită de un doctor clandestin, pentru a scăpa de o sarcină riscantă. A plătit 5000 de pesos pentru avortul la negru, deși salariul ei pe o lună e de șase ori mai mic. Guadalupe mai are un copil acasă, e madre soltera (mamă necăsătorită). Îl crește cu salariul de 800 de pesos (aprox. 190 lei) luat la două săptămâni, într-o papetărie.
În a treia lună de sarcină s-a simțit rău, amețea și se dezechilibra tot mai des, așa că a mers la spital. Medicul i-a spus că sângele fătului nu e compatibil cu al ei, că organismul îl percepe ca pe un corp străin și sistemul imunitar luptă împotriva lui. Incompatibilitate de Rh, în termeni medicali. Ceva tratabil, dar Guadalupe nu știa asta, iar medicii nu au ajutat-o să înțeleagă. Primul doctor a trimis-o la plimbare fără prea multe explicații, deși sarcina avea nevoie de un tratament special. Fata s-a speriat și a ales avortul ilegal cu un medic clandestin.
După intervenție, Guadalupe a început să sângereze abundent, probabil din cauza condițiilor insalubre. Acum e din nou în holul spitalului public care a trimis-o acasă.
Viața în satul Juanitei
Sunt singură pe o uliță părăsită, de parcă viața ar fi plecat de mult din acest loc. Dintr-o clădire impozantă, pictată în galben, vin note muzicale care parcă au adormit tot. Merg prin praf spre casa în care am mai fost în februarie. Un dulău alb, care se odihnește la umbra unui cactus, îmi dă speranță. Există viață în satul Hutlatlauca, situat în centrul statului Puebla. Mexicanii îl cunosc drept ”satul cactușilor”. Eu îl știu drept satul Juanitei, femeia care ajută la curățenie în casa în care locuiesc în Mexic.
Juanita s-a mutat la oraș în ianuarie 2014, cu 2 săptămâni înainte ca eu să ajung în Mexic. A trăit toată viața în satul pe care îl iubește cu un sentiment ce niciodată nu ar putea fi profan. În buletin are 50 de ani, dar chipul și mâinile sugerează că centura ce îi strânge mereu brâul cară mai mulți. Atunci când nu gătește, spală sau vede telenovela, Juanita visează că într-o zi se va întoarce de tot în satul ei drag. Între timp, realitatea și necesitatea de a-și ajuta fiul de 20 de ani o țin la oraș.
Bătaie cu mascații mexicani
Toată lumea se întoarce spre centrul unei încăperi care vibrează la fiecare căzătură. Se ridică și încep să urle cu o putere care parcă îi duce mai aproape de ringul unde se îmbrâncesc măști colorate și busturi goale.
Una cervecita, señorita? Arena răsună de urlete când primul luptător e aruncat în afara ringului. Cade pe cât de nedureros posibil și nu se grăbește să se întoarcă în pătratul în care trebuie să se lupte cât mai spectaculos.
Privesc de la cel mai ieftin loc pe care l-am găsit, sus și departe de ring, de unde descopăr tehnici de „zbor înalt”, un fel de animație pe viu și sute de oameni veniți să-și vadă sportul favorit: părinți de mână cu odraslele, fete pe tocuri, scoase la întâlnire romantico-mexicană de către un încordat, dar și turiști atrași de exoticul măștilor omniprezente pe străzi.
