Ana-Maria Nicolae e asistent universitar. În 2010 a intrat în Partidul România Mare și anul ăsta a fost propunerea lor pentru funcția de primar. Dar în martie și-a dat demisia, pentru că “patinam fără niciun rezultat și mi-am dat seama că e mai bine să merg singură”.
Acum candidează independent la Primăria Târgoviștei și la Consiliul Local. Sediul electoral îl are la centrul cultural la care e manager, iar în campanie a bătut orașul cu studentele ei. Dacă va ieși primar, Ana-Maria Nicolae vrea să boicoteze supermarketurile, prin mutarea lor din centrul orașului, unde ar construi parcuri și piste pentru skateri. Mai vrea să dezvolte turismul ecumenic, pentru că în Târgoviște sunt 54 de biserici.
N-are un model politic, dar are unul universal: Maica Tereza. “Ea a zis că o să ne fie bine tuturor când o să împărțim cu alții ceea ce avem în mână. Cred că asta e calea.“ Când și-a creat strategia, s-a inspirat de la Uniunea Salvați Bucureștiul. Vrea să scape orașul de politiceni.
Dacă nu iese tura asta o să fie consecventă, ca Nicușor Dan, și o să mai candideze și peste patru ani.
*Realizat împreună cu Delia Marinescu.