„Toți fură, fură milioane, sunt niște mafioți, dar ăia nu intră, intrăm noi, găinarii, niște hoți de rând.”
***
147 dintre cei 1286 de deținuți din Penitenciarul București-Jilava au votat în penitenciar la alegerile parlamentare de duminică. Au fost aduși cu toții, din mai multe secții ale penitenciarului și regimuri de executare a pedepselor, pe un hol la ora nouă dimineața.
Când ajungi la pușcărie cu o condamnare, te lași de libertate și, odată cu asta, rămâi și fără actele de identitate. În ziua votului, un gardian are o listă cu numele celor care au solicitat participarea la vot și pot pune ștampila. Îi strigă ca la școală și scoate dintr-un plic buletinele lor. Pe listă s-au strecurat și deținuți care ar vrea să voteze, dar nu pot. Ei primesc o a doua sentință – „dreptul la vot e suspendat”. Cu privirea în pământ, fac stânga-mprejur și părăsesc rândul.
Ca să votezi din penitenciar, trebuie să ai domiciliul în județul în care execuți pedeapsa (în cazul ăsta, Ilfov) și să nu îți fie anulat dreptul la vot. Asta se întâmplă din mai multe motive, mai ales în cazul celor condamnați pentru fapte de corupție.
Deținuții așteaptă în șir indian, pe un hol alb încadrat de gratii albe, cu podeaua ca o tablă de șah. Secția lor de votare e o încăpere în care au fost amenajate trei cabine de vot cu perdele albastre. Intră, pun ștampila, semnează, își iau din nou la revedere de la buletin și sunt duși înapoi în camere.
După gratii, politica e un subiect dat din celulă în celulă. Majoritatea celor care au votat au făcut-o cu gândul la un program pentru sufletul lor – o grațiere, ceva. Vor să plece acasă sau măcar să se rezolve problema aglomerării din penitenciare. Cum și Adrian Năstase a trecut pe la Jilava, iar PSD a promis „dileaua” („grațierea” în limbaj de pușcărie), majoritatea nu au stat pe gânduri când au pus ștampila, aflu pe holurile de la Jilava.
Unii au televizor și sunt la curent cu tot ce mișcă, alții au prieteni cu televizor. Cântăresc promisiunile electorale la rece, cu gândul la casă, dar se mai și iau unii după alții.
„Haideți, domnilor, exercitați-vă dreptul la vot. Votați-i pe cei mai buni dintre cei corupți”, îi îndeamnă un gardian.
Deținuți cu drept de vot
Alexandru are 38 de ani și înainte să ajungă după gratii a lucrat în construcții. Asta era prin 2012. Acum, în loc de carte de muncă, are cazier. Stă la rând, pe holul din Penitenciarul Jilava, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Când gardianul îi strigă numele, intră în cabină și iese în mai puțin de un minut.
„Eu sunt cu PSD din ‘96”.
Ar vrea un program de stânga, „că aia de stânga îi ajută și pe ăștia fără bani, cei de dreapta le dau tot la ăia cu bani”. Asta e singura diferență, crede el. În rest, fură toți.
Își dorește ca cei care ne conduc să se gândească și la oamenii din penitenciare, care nu doar că nu se reabilitează, dar se și sufocă. Supraaglomerarea e una dintre cele mai mari probleme din penitenciare.
„Să le dea drumul celor care au fapte mai ușoare, să ne lase pe noi ăștia cu fapte mai mari.”
Crede că toți ar trebui să meargă la vot. E liniștit că azi a fost un cetățean bun și se întoarce în camera unde mai are de stat doi ani din cei șase pe care i-a primit.
Colegul lui, Enache, a fost tapițer vreo zece ani. Acum, coase papuci în închisoare. Zece perechi pe zi, cât să umple un sac. Din 2009, urmărește promisiunile electorale la televizorul din penitenciar. E a treia oară când votează din postura de deținut.
Înfofolit cu o geacă neagră, vorbește încet și spune că a făcut-o pentru copiii lui, să aibă o educație mai bună. Dar și pentru el și cei de după gratii. Ar vrea să aibă condiții mai bune, nu doar „bunicele”, cum sunt acum. Și el se plânge de supraaglomerare. Ar vrea să nu mai respire în ceafa colegilor de cameră. Dacă ar fi să-și dorească mai multe lucruri, nici reducerea pedepsei n-ar strica.
Când gardianul întreabă cine vrea să vorbească cu mine, se oferă Radu Ion, tinichigiu de-o viață. Vecin cu pușcăria, a intrat pe partea cealaltă a gratiilor acum câteva luni. E tot în familie. A fost arestat împreună cu nouă rude pentru ultraj. „Ne-am luat cu jandarmii.”
Când îl întreb câți ani are, răspunde că e născut în ‘82. Stă un pic pe gânduri, se uită la mâini, și apoi pare că se dezmeticește – „am 34 de ani”.
De când e la Jilava a schimbat tabla de pe pușcărie, a făcut 400 de lopeți pentru iarnă și tomberoane pentru fiecare cameră de detenție. Spune că dă mii de ciocane până îi iese un tomberon de care să fie mulțumit.
A ieșit la vot cu gândul la viitor.
„Să fie locuri de muncă mai bune. Urmăresc și votez cu cine zice că dă dileaua. Aș vrea să nu mai plece lumea pe afară, să își lase familia, copiii, cum vezi pe la televizor.”
Acum că a votat, se întoarce la ciocan. Oricum, „hoții niciodată nu vorbesc de Doamne-ajută.”
